Microbiomul intestinal joacă un rol important în sănătate umană iar dereglarea proceselor microbiene pot influența o serie de boli cum ar fi cancerul, bolile autoimune ș.a. Unele medicamente, precum antibioticele pot reduce componența generală a microbiomului intestinal iar administrarea necontrolată a acestora conduc la dezvoltarea bacteriilor multirezistente.
În cadrul proiectului „Modificări ale microbiomului uman în contextul stresului generat de antibiotice”, cercetarea va fi axată pe secvențierea microbiomul intestinal utilizând tehnologia de secvențiere masiv paralelă pentru a elucida modul în care tipul, numărul și doza de antibiotice administrate preoperatoriu pot influența componența microbiomului și perioada de restabilire a acestuia. Rezultatele obținute vor permite optimizarea schemei de antibioticoprofilaxie preoperatorie ca o modalitate de a reduce costurile și de a limita dezvoltarea germenilor multirezistenți.
Tehnologiile avansate de secvențiere a ADN-ului au creat un nou domeniu de cercetare, numit metagenomica, care permite examinarea genomurilor comunităților microbiene prelevate din mediile naturale fără a fi nevoie de cultivare. Metagenomica și bioinformatica microbiotei intestinale contribuie astfel la identificarea de noi microorganisme și la înțelegerea funcțiilor acestora.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!